Program

Hai să ne jucăm de-a... Chiar acesta ar putea fi titlul spectacolului muzical-animat cu durata de o jumătate de oră. Pentru că totul prinde viață, este dinamic, cântă sub mâinile celor patru marinari îndemânatici: formele moi și colorate se transformă, chiar sub ochii noștri, în balene uriașe, căluți-de-mare sprinteni sau caracatițe misterioase. Firește, jocul prinde viață doar atunci când se alătură cu toții – copii, bunici și educatoare.„... marea dansează cu fruntea-i înspumată, / Pe corabie urcă o mică-mare ceată...”Spectacol interactiv și muzical, recomandat de la vârsta de trei ani.

Hai să ne jucăm de-a... Chiar acesta ar putea fi titlul spectacolului muzical-animat cu durata de o jumătate de oră. Pentru că totul prinde viață, este dinamic, cântă sub mâinile celor patru marinari îndemânatici: formele moi și colorate se transformă, chiar sub ochii noștri, în balene uriașe, căluți-de-mare sprinteni sau caracatițe misterioase. Firește, jocul prinde viață doar atunci când se alătură cu toții – copii, bunici și educatoare.„... marea dansează cu fruntea-i înspumată, / Pe corabie urcă o mică-mare ceată...”Spectacol interactiv și muzical, recomandat de la vârsta de trei ani.

Oameni obișnuiți sunt purtați de haosul vibrant al luminilor unui festival. Rătăciți. Dezamăgiți. Nemulțumiți. Își doresc mai mult decât le permit limitele strâmte ale fiecărei zile. Prinși în iureșul muzicii puternice și a mulțimii care se revarsă, încearcă cu disperare să se convingă că încă își controlează propriile vieți. Iubiri vechi se destramă, iluzii noi prind formă. Toți caută același lucru: o singură respirație de libertate, o clipă de atenție, o atingere sinceră, înainte de a fi înghițiți din nou de mulțimea fără direcție.

Oameni obișnuiți sunt purtați de haosul vibrant al luminilor unui festival. Rătăciți. Dezamăgiți. Nemulțumiți. Își doresc mai mult decât le permit limitele strâmte ale fiecărei zile. Prinși în iureșul muzicii puternice și a mulțimii care se revarsă, încearcă cu disperare să se convingă că încă își controlează propriile vieți. Iubiri vechi se destramă, iluzii noi prind formă. Toți caută același lucru: o singură respirație de libertate, o clipă de atenție, o atingere sinceră, înainte de a fi înghițiți din nou de mulțimea fără direcție.

A fost odată ca niciodată un sat micuț în mijlocul Africii. Acolo trăia o mamă cu cei trei fii ai ei. Erau săraci lipiți pământului. Aveau totuși ceva: părul frumos a mamei, negru ca pana corbului, atât de lung încât împânzea tot satul de la un capăt la altul. Părul acesta i-a salvat din toate nenorocirile: când le era foame, îl foloseau drept năvod, când se plictiseau, săreau coarda cu el, când ploua, pur și simplu se adăposteau sub el. Însă, într-o bună zi, băieții au crescut și-au pornit în lume să-și încerce norocul… Oare părul mamei îi va ocroti în continuare?Spectacolul nostru vorbește despre iubirea necondiționată și caută răspunsul la întrebarea: cum să iubești bine? Mama Badu trebuie să învețe să nu-și sufoce copiii cu dragostea ei, la fel cum cei trei băieți trebuie să învețe că despărțirea de casă nu înseamnă uitare – și că sunt momente când trebuie să îndrăznim să îi cerem din nou ajutorul mamei.Spectacol nonverbal recomandat copiilor peste 5 ani.

Există o lume în care totul se poate vinde — moralitatea, crima, doliul. E de-ajuns o poveste bună — de preferat personală, emoționantă, cu o lecție de viață. Sau, măcar, una care dă bine pe prima pagină a ziarelor. Setea de povești e nesfârșită, dar realitatea lor nu mai interesează pe nimeni. Astfel, justiția devine un show, în care fiecare joacă un rol, iar adevărul e cel spus cu cea mai mare convingere. Iar când cade masca, descoperim o lume mult prea cunoscută. Lumea noastră. Unde adevărul e doar un truc de comunicare bine ambalat, iar banii sunt noua instanță morală.

Scufița Roșie a pornit spre bunica prin pădure. Singură? I s-a alăturat un lup. Unul adevărat? Foarte adevărat. Și ce s-a întâmplat? Păi, știi bine. Și bunica? Și pe ea... Dar vânătorul, nu-i așa că… A sosit și totul s-a terminat cu bine. Și asta se joacă aici? Cum să nu! Nu e prea înfricoșător? E un spectacol în care poți râde de ceea ce te sperie! Ce bine! Și ce înseamnă operetă? Operă pentru cei mici. E numită așa pentru că povestea este spusă prin cântec. Uau! Și… Psss! Începe!

Zâna cu părul auriu și cea cu părul brunet vindecă amintiri uitate, amintiri care se estompează în timp, rămășițe ale unor evenimente trecute, astfel încât ele să poată fi îngrijite și trimise înapoi la proprietarii lor. Singurătatea zânelor se împletește cu dragostea dintre ele, iar cenușiul suferinței și al durerii este colorat de jocul și de visarea cu ochii deschiși ale celor două care visează să cânte la harpă, să zboare libere, să fie fericite. Este posibil ca visul lor comun să devină realitate? Adaptarea scenică a romanului omonim scris de Angi Máté, o poveste despre prietenie, basme, rigoare și unitate, reflectă temele care îi preocupă pe tineri: trecerea anilor copilăriei lipsiți de griji, schimbarea atitudinii față de părinți și promisiunea independenței, dar și povara responsabilității care vine odată cu vârsta adultă. Creatorii spectacolului invită în principal copiii de 8-12 ani la un joc interactiv și o gândire colectivă. Prin acest spectacol, Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" își consolidează programul de educație teatrală.

Familia Tót locuiește într-un sat bănățean. Singurul lor fiu se află pe front, luptând în al Doilea Război Mondial. La sugestia fiului, maiorul cu care acesta este în contact, aflat într-o cădere nervoasă, sosește în concediu de odihnă la casa familiei. Părinții și sora fiului îl primesc ca și cum soarta acestuia ar depinde exclusiv de ospitalitatea lor: merg pe vârfuri, se adaptează fiecărui capriciu, deși, la un moment dat, e neclar dacă fiul și maiorul se mai află de aceeași parte a frontului. La început, supunerea este ghidată de speranță, dar, în fața nebuniei, nu mai rămâne alt instrument decât obediența. Până unde poate fi suportată vulnerabilitatea atunci când decizia este condusă de iubire? Când preia frica controlul și cum ajunge această stare să fie percepută drept normalitate?În regia lui Horváth Hunor, Familia Tót devine un memento cu umor negru: destrămarea lumii nu este un moment spectaculos, ci mai degrabă o fisură mică în tencuială, care se întinde lent și perfid.

Locuiesc printre noi. Le-am auzit poveștile, le-am văzut la știri, am ascultat pe la colțuri bârfele din cartier. Sunt cele care se așază pe cea mai îndepărtată bancă din parc, cele care își cer mereu scuze, cele care nu se uită niciodată în ochii nimănui, cele care se machiază prea tare și cele de care ne ferim, căci privirea din ochii lor ne face să ne jenăm. Le vedem, dar le cunoaștem oare? Le-am întrebat vreodată despre alegerile pe care le-au făcut, despre calea pe care au luat-o, despre bătăliile luptate, tristețea care le înconjoară, despre tăieturi și vânătăi? Despre puterea de a continua, de a respira, de a spera la o viață mai bună, la o destinație calmă, pe Strada Fericirii 12A.Acest text este vocea lor. Adevărul nerostit, incomod dureros al acestor femei.