Bucuria jocului continuă pe scenă. Hai, Csiky!

Home / Noutăți / Bucuria jocului continuă pe scenă. Hai, Csiky!

Bucuria jocului continuă pe scenă. Hai, Csiky!

Trei zile pline de joc, încărcare pozitivă înaintea noii stagiuni și întâlniri amicale – acestea au fost coordonatele evenimentului theaterGAMES 2025, încheiat duminică seara. Ajuns la a opta ediție, evenimentul sportiv dedicat oamenilor de teatru a fost organizat la Timișoara de Asociația ProTeszt și Teatrul Maghiar. Între 29 și 31 august, peste o sută de participanți din diferite orașe și țări au lăsat deoparte luminile rampei pentru a se confrunta pe terenurile de sport, aducând cu ei forță, rezistență și spirit de echipă.

Deosebit în această ediție a fost participarea, pentru prima dată, a trupei din Košice, marcând astfel începutul unei relații cu Teatrul Thalia din Slovacia. Alături de ei au venit trupe din Ardeal, Serbia, Ungaria, iar atmosfera a fost întregită de iubitorii de teatru care și-au susținut trupele preferate nu din sala de spectacol, ci din tribune.

Competiția a inclus probe variate, atletism, streetball, fotbal pe teren redus, volei de plajă, baschet, tenis, șah, scrimă și ciclism, fiecare victorie aducând nu doar puncte, ci și prestigiu trupelor participante. Însă adevăratul câștig al theaterGAMES rămâne spiritul comunitar și bucuria de a fi împreună. Și cum sportul consumă calorii, concursul gastronomic a venit la fix: la ceaune, printre arome și rețete, s-au legat prietenii noi și s-au născut discuții care vor continua cu siguranță și dincolo de terenul de sport.

Ediția din 2025 a purtat și un mesaj puternic, simbolic: câștigătorii au primit ca medalii săculețe cu sare de Praid. „Comunitatea din Praid are acum nevoia de a simți că nu este singură, iar prin acest gest am dorit să transmitem un mesaj: orice comunitate – inclusiv cea teatrală – rămâne puternică doar atunci când întinde o mână de ajutor acolo unde este nevoie” – au transmis organizatorii, care au mulțumit tuturor participanților și susținătorilor, anunțând totodată că pregătirile pentru ediția viitoare au și început. Mulțumirile se îndreaptă și spre sponsorii și partenerii evenimentului: Primăria Municipiului Timișoara, Decathlon, Bethlen Gábor Alapkezelő zrt., Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, STPT, Liceul Teoretic Bartók Béla, Atavis Et Armis, Clubul Sportiv Scolar Nr. 1 Timisoara (STM), SMURD.

Pentru trupa Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, gazda evenimentului, theaterGAMES înseamnă mai mult decât un eveniment sportiv: este o infuzie de energie înaintea unei noi stagiuni. Actorii duc acum în sala de repetiții elanul dobândit pe terenurile de sport, continuând lucrul la primul spectacol al stagiunii 2025/2026 – celebrul musical Chicago. Premiera este programată pentru 28 septembrie și promite să aducă pe scenă aceeași forță și vitalitate care au animat și terenurile de joc.

Timișoara, 02 septembrie 2025

Fotografiile pot fi folosite la liber cu menționarea fotografului. Fotografii: Beliczay László

theaterGAMES 2025

Pagina noastră folosește cookie-uri!


Acest site folosește module cookie pentru optimizarea experienței utilizatorilor, cât și pentru o navigare mai sigură. Descrierea acestora și politica noastră de utilizare poate fi citită aici

Vă rugăm să citiți și politica noastră de confidențialitate a datelor.

Selecție cookie